joi, 18 decembrie 2008

Azi se judecă procesul privind triplarea taxei auto

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) va lua astăzi în discuţie plângerea Comisariatului pentru Societatea Civilă faţă de actul normativ prin care s-a decis triplarea taxei auto, instanţa acceptând acordarea unui termen de judecată mai scurt, după ce stabilise ca prim termen data de 20 ianuarie. Potrivit Mediafax, dosarul a fost înregistrat în 11 decembrie, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, magistraţii admiţând preschimbarea termenului şi citând, ieri, părţile din dosar.Tot astăzi, peste 800 de persoane şi-au anunţat intenţia de a participa la un miting de protest în Bucureşti faţă de triplarea taxei auto. În urma mai multor plângeri şi "a stării de agitaţie socială provocate de intrarea în vigoare a OUG 208/2008, CSC se declară solidar faţă de persoanele care se simt lezate în drepturilor lor patrimoniale", nota Consiliul Superior al CSC într-un comunicat, susţinând că Guvernul a încălcat dispoziţiile Tratatului Comunităţii Economice Europene (CEE) şi articolele 16, 21 şi 44 din Constituţie, precum şi dispoziţiile legislaţiei comunitare, pentru faptul că taxele impuse prin dispoziţiile OUG 2087 "exced valoarea reziduală a autoturismelor second-hand".

0 comentarii: