marți, 23 decembrie 2008
Gică Hagi, un brand de 2.000.000 de euro pe an
Foşti şi actuali sportivi îşi rotunjesc veniturile din reclame. „Regele“ este numele cel mai dorit în spoturi publicitare, urmat de Cristian Chivu. Ambii au potenţial de două milioane de euro pe an.
Dacă reclama este sufletul comerţului, vedetele sunt sufletul reclamelor. Din tagma vedetelor române, sportivii au, fără dubii, cel mai mare potenţial de a juca în reclame. Considerentele sunt multiple: performerii au (în general) o imagine bună, de oameni care luptă pentru România; sportivii arată bine şi sunt foarte mediatizaţi.Într-un cuvânt, au calităţiletip ale persoanei cu care firmele dornice de profit vor să-şi asocieze imaginea. Până de curând aproape inexistentă în România, această piaţă care înseamnă, în ultimă instanţă, apariţia unor branduri personale, este acum într-o creştere accelerată. Încă departe de nivelul existent în Occident, marketingul din această zonă reprezintă însă un segment important pe piaţă, transformat într-un fenomen vizibil. Clipurile publicitare cu foşti sau actuali sportivi inundă micile ecrane, iar afişele - panourile şi faţadele blocurilor. Eroii din teren îşi pierd aura şi devin, subit, personaje haioase. Hagi sare în supermarket după o cutie de cereale pusă pe raftul de sus, Stelea cară frigidere pe scări, Lucescu junior face ciulama din cremă de ciocolată, Lobonţ se tăvăleşte prin noroi, Nadia Comă- neci face tumbe prin magazine. „Regele“, peste Nadia Comăneci şi Ilie NăstaseÎn spatele acestor imagini umane stau mesaje ale unor companii, multă muncă şi, de asemenea, foarte mulţi bani. „Evenimentul zilei“ a apelat la experţi pentru a radiografia această industrie în plină ascensiune şi a aflat că Gică Hagi a reuşit să-şi metamorfozeze supremaţia de pe teren într-un brand de elită. Dacă „Regele“ îşi ţine strâns sceptrul şi când vine vorba despre încasări, Răzvan Lucescu este, în schimb, cel mai apreciat actor dintre toţi sportivii.„Hagi este cel mai puternic brand din România. Peste Nadia Comăneci şi peste Ilie Năstase. Are potenţial de două milioane de euro pe an. Singura explicaţie este aceea că fotbalul nu poate fi comparat în România cu gimnastica şi tenisul la capitolul popularitate“, explică Mihai Neguţ, directorul firmei de manageriat sportiv „4allSports&Entertainment“, omul cel mai implicat în marketingul care vizează imaginea sportivilor. Cei trei foşti mari sportivi contribuie împreună la imaginea BRD, însă reclama în care joacă „Regele“ apare mult mai frecvent la televizor.Comparat mereu cu bulgarul Hristo Stoicikov, Gheorghe Hagi îl devansează la capitolul popularitate pe prietenul şi pe rivalul său de peste Dunăre. „Brandul «Hagi» este mult mai puternic decât «Stoicikov». Hristo îmi e prieten. Chiar eu i-am intermediat contractul cu Gillette, în Bulgaria, dar Hagi valorează mult mai mult în publicitate decât Stoicikov. Hagi are o imagine curată în primul rând. Hristo avea o imagine bună acum câţiva ani, însă acum înţeleg că are unele probleme“, mai spune Mihai Neguţ.Practic, Hagi este nu numai cel mai puternic brand românesc în materie de sport. Valoarea de două milioane de euro pe an îl transformă în cel mai rentabil nume din toată istoria ţării. Niciun alt român n-a reuşit să câştige atât de mult doar exploatându-şi renumele.„Sper să am la fel de mult succes ca pe gazon“Faptul că are o avere estimată de revista „Capital“ între 16 şi 18 milioane de euro îl face pe Hagi să trateze cu lejeritate valoarea pecuniară a numelui său. „Pentru mine este o onoare să văd că oamenii mă primesc cu braţele deschise chiar şi atunci când apar într-o reclamă, deşi mi-am încheiat de ceva timp cariera de fotbalist profesionist“, ne-a declarat „Regele“. „Pentru generaţia mea, momentul când am început să pătrundem în lumea publicităţii a venit ceva mai târziu, după ce atârnasem ghetele în cui. Sper să avem la fel de mult succes în apariţiile noastre publicitare cum am avut şi pe terenul de fotbal“, a adăugat „Regele“. Hagi a semnat până acum contracte de publicitate cu firme celebre precum Texaco Oil, Coca-Cola, Gillette, BMW, Vodafone şi BRD.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu