miercuri, 31 decembrie 2008

O mie de români, sub asediu în Gaza

Privit de la câţiva kilometri de Fâşia Gaza, cel mai puternic conflict dintre Israel şi Hamas din ultimii zece ani are două feţe: una vizibilă, în care sunt evidente pierderile suferite de israelieni, şi una ascunsă, ferită de un paravan de tancuri de ochii jurnaliştilor şi ai organizaţiilor internaţionale. Bucata invizibilă a războiului începe de la barajul construit de armata israeliană în jurul Fâşiei peste care, ieri, încă mai zburau avioane de vânătoare. Ea include, însă, nu doar militanţii Hamas, clasificaţi drept terorişti de statul evreu.
În Gaza se aflau, la data începerii conflictului, şi aproape 1.000 de cetăţeni români - aproximativ 200 de femei românce căsătorite cu palestinieni şi copiii acestora, care au preluat şi cetăţenia română.
Ofensivă terestră iminentă „Ultima estimare certă a acestei cifre datează de la preluarea Fâşiei Gaza de către Hamas, în 2005, iar atunci numărul se apropia de 1.000“, ne-a declarat Marian Ştefan, reprezentantul României pe lângă statul palestinian auto proclamat. La fel ca şi ceilalţi cetăţeni străini, Marian Ştefan este nevoit să urmărească războiul din afara Fâşiei, în care nimeni nu are acces în aceste zile în care mişcările de trupe israeliene conduc către scenariul unei ofensive terestre, după bombardamentele aeriene care până acum au ucis aproape 400 de oameni în Gaza. Românul care şterge urmele rachetei ucigaşe Un alt român a avut ocazia să vadă şi să audă războiul de aproape. Este vorba de Virgil Dafinoiu, pe care ieri după-amiază l-am găsit curăţind de şrapnel intrarea în parcul central din oraşul Ashdod, unde luni seară căzuse o rachetă palestiniană care a ucis o femeie. Dafinoiu, care trăieşte în Israel de 24 de ani, lucrează la primăria din Ashdod (oraş aflat la 40 de km de Fâşie) şi execută misiunea de curăţire a locului tragediei cu un aer firesc, de om pentru care războiul a devenit, deja, o rutină. „Mie nu-mi e frică, soţiei însă da. Ieri nu am auzit când a căzut racheta Kassam, pentru că locuiesc ceva mai departe de cartierul ăsta. Probabil că o să mai urmeze astfel de atacuri, pentru că de data asta şi unii, şi alţii par hotărâţi să lupte până la capăt“, ne oferă românul prognoza sa despre conflict. Chiar dacă ştirile despre atentatele Ha mas au devenit o obişnuinţă în programele TV din Israel, pe Dafinoiu l-a mişcat soarta femeii căreia i-a venit acum rândul să apară pe lista victimelor din ţara pe care mulţi nu mai ştiu dacă s-o numească sfântă sau blestemată. „Venea de la gimnastică, era cu sora ei. A auzit alarma de rachetă şi a tras maşina pe dreapta, lângă staţia de autobuz. Kassamul a căzut la trei metri de ea. Dacă nu oprea, ar fi scăpat.“ Vestea despre tragedia femeii din Ashdod a ajuns până la Tel Aviv, unde, în miezul nopţii de luni spre marţi, l-a uluit până şi pe Leah Schaer, rezervist în armata israeliană, pentru care a luptat în trei conflicte armate, începând cu cel din 1967 -„Războiul de şase zile“. „Nu-mi vine să cred ce soartă a avut“, spune Schaer, acum managerul unui hotel din Tel Aviv. Asemenea atacuri, spune el, îndreptăţesc Israelul să de clanşeze ofensiva împotriva Hamas. „Teoriştii sunt greu de găsit altfel acum, pentru că se ascund în buncăre şi îşi îngroapă armele. Singura soluţie e să-i bombardăm cu avioanele şi apoi să intrăm cu tancurile. E drept că mai mor şi civili, dar nu poţi să faci omletă fără să spargi ouă“, oftează Schaer, privind un buletin de ştiri în care conflictul Israel- Hamas este cap de afiş. Din oraşul Ashkelon, ultima localitate israeliană înainte de intrarea în Fâşie, războiul putea fi descris, ieri, cel mai bine drept o tăcere apăsătoare. Mica staţiune de la Mediterana a fost prima ţintă a Hamas după bombardamentele israeliene. Pentru Esthera, recepţionera unui hotel ai cărui singuri clienţi au rămas ziariştii, ziua de ieri a fost, pur şi simplu, „ziua în care nu a mai căzut nicio rachetă“. Cu toate acestea, Esthera ne-a povestit că în fiecare zi cronometrează câte secunde îi trebuie ca să ajungă de la fiecare etaj în buncărul hotelului. „Cred că acesta e abia începutul“, ne spune Esthera în timp ce se scuză că nu mai poate vorbi despre nimic altceva zilele astea.
MAE Apel către români Ministerul Afacerilor Externe al României (MAE) a solicitat cetăţenilor români aflaţi în Fâşia Gaza sau în zone din imediata apropiere a teritoriilor în care au loc operaţiuni militare „să se abţină de la orice acţiuni care ar putea determina reacţii de forţă ale părţilor implicate în conflict“. Cetăţenii români au fost îndemnaţi totodată să apeleze la sprijinul oficiilor diplomatice ale României de la Tel Aviv şi Cairo pentru gestionarea eventualelor solicitări de asistenţă. OPINIE Rănile Palestinei „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“ este expresia care rămâne valabilă, dincolo de negocieri în Orientul Mijlociu şi de un ne sfârşit proces de pace, în care nu mai crede nimeni. Ultimele operaţiuni în Gaza ale armatei israeliene îndepărtează şi mai mult părţile de la agenda Annapolis. O veche poveste arabă descrie foarte clar reţeta de relaţionare şi supravieţuire în Orientul Mijlociu. „Membrii unui trib des co peră într-o zi că le-a fost furat un cur can. Supăraţi, tinerii merg la şeful cla - nu lui să îi dea vestea. Bătrânul le spune grav: Trebuie neapărat să îl găsiţi pe hoţ şi să îl pedepsiţi, altfel vom avea toţi de suferit. Tinerii îl iau în derâdere şi răspund că nu e nevoie de un asemenea efort doar pentru un curcan. Într-o zi e găsit mort unul dintre membrii tribului. Bărbaţii se adună furioşi la lider şi cer răzbunare. El le răspunde: Vedeţi, trebuia să îl prindeţi pe cel care a furat curcanul...“ Povestea e veche, dar în Orient nimic nu s-a schimbat. Cel mai mic semn de reţinere este perceput ca slăbiciune. Israelul a excelat mereu în a demonstra că supravieţuirea e posibilă doar dacă orice atac este sancţionat. Hamas a refuzat să prelungească acordul de încetare a focului cu Israelul, iar din Gaza au continuat să fie lansate rachete Qassam asupra oraşelor israeliene. A tolera situaţia ar fi însemnat pentru guver nul israelian că dă semne de slă bi ciu ne, inclusiv faţă de opinia publică israeliană. În plus, majoritatea analiştilor arabi susţine că guvernul israelian intenţionează, înainte ca noua administraţie americană să îşi intre în atribuţii, să promoveze ideea că situaţia în teren s-a schimbat şi că agenda Annapolis nu mai poate fi pusă în practică. Multă vreme, problema palestiniană a părut mai degrabă uitată de guvernele musulmane şi nu îşi mai făcea loc în discursul oficial decât ca un automatism propagandistic, fără ca guvernele arabe vecine, de exemplu, să mai facă vreun efort serios, coerent, pentru relansarea procesului de pace. Acum, raidurile israeliene în Gaza, numărul mare de morţi şi răniţi au coagulat din nou, în protest, lumea musulmană.

0 comentarii: