vineri, 19 decembrie 2008

Stere Farmache face un pas în lateral


Stere Farmache a anunţat ieri că a demisionat din funcţia de director general al BVB, însă va rămâne preşedinte al Bursei, iar poziţia rămasă vacantă va fi preluată din luna ianuarie de Anca Dumitru, directorul pieţei RASDAQ, pentru o perioadă de şase luni, informează Mediafax. "Decizia este consistentă cu strategia Bursei de Valori. Acum o lună jumătate-două am luat decizia, în Consiliu, ca Bursa să devină o societate deschisă, o societate publică şi credem că în spiritul acestei decizii trebuie să adoptăm standarde de guvernanţă corporativă foarte clare. Listarea la Bursa de Valori Bucureşti va trebui să găsească Bursa într-o structură de guvernanţă corporativă, în care funcţia de preşedinte să fie separată de cea de director general", a declarat Stere Farmache, la postul The Money Channel.El a adăugat că momentul separării funcţiilor de director general şi preşedinte al BVB nu ar fi fost bine- venit în timpul procesului de listare sau chiar înainte de listarea Bursei pe propria platformă. "Funcţia va fi suplinită de doamna Anca Dumitru până la momentul listării, după care vom vedea care este cea mai bună măsură", a adăugat Farmache. Preşedintele BVB a mai spus că demisia lui este primul pas în demersul listării BVB şi crede că decizia sa nu va afecta dezvoltarea operatorului pieţei de capital. Anii 1997 - 1998 au fost ani în care Bursa a trecut prin momente dificile şi, în acele clipe atât eu, cât şi executivul Bursei am dat dovadă de capacitate de sacrificiu. Nici pe departe nu cred că situaţia de acum se poate compara cu situaţia de atunci. Bursa este o societate care stă bine pe picioarele ei, are o situaţie financiară bună", a mai comentat acesta.Preşedintele BVB a spus că renunţarea la funcţia de director general nu a fost determinată de eventuale presiuni asupra lui, în condiţiile în care Bursa a trecut prin momente dificile în acest an. "Partea executivă a Bursei a dobândit un statut de independenţă, unul neutru, care cred că a câştigat respectul şi a împiedicat pe oricine să se amestece în treburile executive", a continuat el. Petru Prunea, preşedintele SSIF Broker şi membru în Consiliul Bursei, a declarat anterior pentru Mediafax că Stere Farmache a primit o ofertă "tentantă" din mediul privat, cu câteva luni în urmă. Farmache a confirmat că va răspunde favorabil propunerii primite şi că va rămâne în funcţia de preşedinte al Consiliului Bursei până la sfârşitul mandatului, la finalul anului 2009. Preşedintele BVB nu a precizat unde va pleca, menţionând doar că va continua să fie aproape de piaţa de capital. "În acest moment nu pot să fac niciun comentariu public. O voi face la momentul respectiv. Niciodată nu am alergat după propuneri tentante, alerg după poziţii care să îmi permită să îmi aduc contribuţia mea în industria financiară", a spus Farmache.
Adrian Simionescu: A fost influenţat de presiunile la care a fost supus
"Personal, sper ca domnul preşedinte să revină asupra acestei decizii întrucât dânsul este emblema Bursei, una dintre cele mai importante personalităţi ale pieţei de capital româneşti, un profesionist desăvârşit şi avem încă nevoie de experienţa domniei sale la conducerea BVB", a declarat pentru Curierul Naţional Adrian Simionescu, director general la Vienna Investment Trust. Acesta apreciază că gestul de a demisiona al lui Stere Farmache a fost influenţat de presiunea exercitată de unii reprezentanţi ai pieţei de capital care l-au contestat vehement în ultima perioadă. "Domnul Farmache a fost alături de Bursă şi în momente mult mai dificile şi a luptat pentru dezvoltarea acesteia, dar acum a preferat să facă un pas înapoi. Din păcate, cei care au adus critici conducerii BVB în ultima perioadă nu sunt dintre cei mai reprezentativi pentru piaţa autohtonă de capital, nu au un CV care să dovedească ceva şi oricum nu pot contribui cu nimic în viitor", a mai spus Adrian Simionescu.
Mihai Chişu: Ar putea urma şi alte retrageri
"Cred că, încetul cu încetul, cei care au stat foarte mult în funcţii se gândesc că e momentul să îi lase pe alţii cu viziuni diferite, care pot implementa noi strategii şi care, la vremurile noi, să găsească cele mai fericite soluţii pentru dezvoltarea pieţei româneşti de capital", a afirmat Mihai Chişu, broker la IFB Finwest. În opinia sa, ar mai putea urma şi alte retrageri întrucât este evident că Bursa s-a regăsit într-o stare de vulnerabilitate extremă în faţa acestor turbulenţe financiare internaţionale, datorită unei "administrări neinspirate". "Principala problemă a fost conlucrarea foarte slabă dintre conducerea Bursei şi autorităţile de reglementare, dar şi cu mediul decizional politic. Acest aspect a cântărit cel mai mult în configurarea actualei situaţii nefericite de la BVB, reprezentând un veritabil călcâi al lui Achile. Sper ca acum să vină la conducerea Bursei oameni conştienţi de importanţa unui astfel de lobby astfel încât piaţa de capital să devină un pilon important de finanţare a economiei româneşti", a opinat Mihai Chişu.
Şansa bursei ar fi preluarea de către un operator de calibru
În prezent nu există informaţii în piaţă care să pună în legătură decizia recentă de listare a BVB şi demisia anunţată de directorul general Stere Farmache. "Sunt zvonuri de preluare a Bursei după listare. Este posibil ca o altă entitate financiară să fie interesată de achiziţionarea unui pachet consistent de acţiuni. Ştiu că Bursa de la Viena este interesată de preluări ale unor burse regionale, dar nu cred că s-a luat vreo hotărâre astfel încât să putem face o conexiune directă între retragerea domnului Farmache şi o astfel de tranzacţie", este de părere Adrian Simionescu. Mihai Chişu consideră, de asemenea, că piaţa locală ar putea atrage atenţia unui operator important. "Cred că, până la urmă, vom merge spre această formulă. Ştiu că Bursa de la Viena are un proiect de a integra bursele regionale într-un unic pol bursier al pieţelor emergente din această parte a Europei, aşa cum Euronext reuneşte pieţele de capital din Benelux. Personal, m-aş bucura să se întâmple aşa şi Bursa să intre într-o nouă eră, cu o structură solidă şi cu investitorii care să aibă încredere în seriozitatea instituţiei. Am beneficia din plin de experienţa şi know-how-ul unei entităţi de prestigiu, intrând într-o lume bună pentru a scăpa de acest stigmat al ineficienţei din ultimii ani", a mai adăugat brokerul de la IFB Finwest.Decizia de listare este binevenită - consideră Adrian Simionescu - nu numai pentru că ar facilita accesul unui operator extern în acţionariat, dar şi imaginii instituţiei în ansamblul ei. "Este mesajul propriului exemplu, care transmite încredere faţă de pieţele de capital, dar dovedeşte şi transparenţa Bursei care a fost contestată pe nedrept în câteva rânduri", a mai spus reprezentantul Vienna Investment Trust. Potrivit acestuia, listarea BVB nu constituie atât o posibilitate de exit pentru companiile de brokeraj, pentru că acestea se vor descurca în ceea ce priveşte lichidităţile, ci o metodă eficientă de documentare a solvabilităţii lor. Mihai Chişu apreciază, dimpotrivă, că în momentul aducerii BVB la tranzacţionare, multe dintre societăţile de intermediere financiară vor avea oportunitatea de a părăsi piaţa. "Va fi un prilej de curăţare a sistemului, care să îşi poată reorganiza activitatea, în timp ce multe din casele de brokeraj vor avea ocazia să iasă din această stare vegetativă în care se află. Aceste SSIF-uri au primit un cadou frumos, acţiuni la Bursă şi stăteau sub umbrela lor. Dacă în 2006 şi 2007, într-o perioadă de euforie a pieţei, nimeni nu voia o listare considerând că aceasta ar fi fost ineficientă şi ar fi adus un preţ de IPO mic, acum conjunctura s-a schimbat şi multe societăţi ar dori să vândă pentru a putea supravieţui, în timp ce altele ar urmări posibilitatea unui exit", a comentat Mihai Chişu, subliniind că piaţa, la actualele ei dimensiuni, cu tranzacţii de un milion sau două milioane de euro pe zi, nu poate susţine existenţa a 77 SSIF-uri.
Autorităţile nu au venit în susţinerea investitorilor
Pentru situaţia de pe piaţa locală de capital din acest moment nu este vinovată conducerea Bursei. Aceasta nu este răspunzătoare pentru felul în care noi facem tranzacţii. Până la urmă, jucătorii din piaţă sunt cei care vând sau cumpără, iar sensul este dat de atitudinea investitorilor faţă de emitenţi şi nu ţine câtuşi de puţin de ce face instituţia", susţine Adrian Simionescu. Mihai Chişu a adus în discuţie şi ostilitatea autorităţilor faţă de piaţa de capital, care continuă să fie percepută de politicieni ca un joc de cazino şi nu ca o sursă de finanţare a economiei. "Singurul lucru pe care îl mai am atunci când mă gândesc la factorii de decizie din stat este speranţa, pentru că deja credibilitatea acestora s-a erodat. 99% din declaraţiile şi promisiunile politicienilor nu s-au materializat în vreun fel. Aceştia fie că nu au înţeles rolul Bursei, fie că vor să îl înţeleagă. Probabil că politicienilor din România nu le plac metodele transparente ale pieţelor bursiere pentru că s-au obişnuit să îşi desfăşoare activitatea într-o opacitate deplină", a afirmat pentru Curierul Naţional Mihai Chişu. Reprezentantul IFB Finwest consideră că este momentul ca la conducerea Bursei să vină nişte oameni care să îşi impună punctul de vedere în sensul dezvoltării unui sistem solid. "Nu mai putem continua în aceleaşi coordonate. Aceeaşi lipsă de instrumente, aceleaşi praguri fără nicio logică la SIF-uri, acelaşi sentiment de nesiguranţă al investitorilor inoculat exact de autorităţile de reglementare care se bat cu pumnul în piept că acţionează pentru protejarea intereselor micilor investitori. Este un fenomen simptomatic faptul că se constituie asociaţii ale investitorilor care să se apere împotriva deciziilor instituţiilor care în mod normal ar trebui să vină în sprijinul lor", a conchis Mihai Chişu.

Stere Farmache este director general al BVB încă de la reînfiinţarea acesteia, în 1995. În luna decembrie a anului trecut, el a fost ales şi preşedinte al Bursei, înlocuindu-l pe Septimiu Stoica. În perioada 1994-1995, Farmache a fost director general al Diviziei de Supraveghere Asigurări şi Reasigurări din Ministerul de Finanţe şi a participat la realizarea cadrului legal pentru desfăşurarea activităţii firmelor de asigurări şi de supraveghere a acestora. Anterior, între 1992 şi 1994, el a ocupat poziţia de director general al Agenţiei de Valori Mobiliare din cadrul aceluiaşi minister, iar din 1987 până în 1992 a fost director de departament în Ministerul de Finanţe. Farmache este expert contabil, evaluator, auditor şi profesor la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

0 comentarii: