miercuri, 21 ianuarie 2009
Barack Obama a stat o oră în Bucureşti
Noul preşedinte al SUA, care s-a declarat marţi, după jurământ, prieten al tuturor naţiunilor, a stat în Bucureşti o oră, în 2005, când era doar senator de Illinois.
„America este prietenul tuturor naţiunilor, al fiecărui copil, al fiecărei femei şi fiecărui bărbat care caută un viitor al păcii şi demnităţii. Suntem pregătiţi să conducem din nou“, a spus Barack Obama în discursul ce a urmat depunerii jurământului în calitate de al 44-lea preşedinte al SUA. Ceremonia a adunat două milioane de persoane în faţa Capitoliului, iar alte sute de milioane au urmărit momentul solemn la televizor. Noul preşedinte al SUA le-a amintit americanilor că în această perioadă de criză doar unitatea îi poate scoate din „iarna greutăţilor“.Invitat în direct al lui Emil Hurezeanu, la Washington, în transmisia Realitatea TV, Mark Taplin, fost diplomat la Ambasada SUA din România, ne-a oferit o informaţie inedită şi o fotografie: în 2005 Barack Obama a făcut o escală de o oră la Bucureşti, după o vizită efectuată în Azerbaidjan şi în alte state ex-sovietice.
El s-a întreţinut în salonul aeroportului cu Mark Taplin (stânga) şi cu senatorul Dick Lugar, care l-a însoţit în turneu.Obamanie la scară planetarăPopularitatea lui Barack Obama, primul preşedinte afroamerican din istoria Statelor Unite, a crescut vertiginos în zilele dinaintea învestiturii sale. Nu e numai entuziasmul poporului american care îşi creează foarte uşor idoli, ci e vorba de speranţele unei întregi planete pentru o relansare economică mondială primită din SUA.Americanii percep învestitura lui Obama în funcţia de preşedinte drept un bun prilej pentru întărirea coeziunii naţionale, dezvăluie un sondaj dat publicităţii de CNN. Popularitatea lui Obama este mare în aproape toate domeniile. Astfel, 84% dintre respondenţii sondajului consideră că Barack Obama s-a descurcat foarte bine în cele aproape trei luni de tranziţie după victoria sa de pe 4 noiembrie. Această cotă de popularitate este oarecum surprinzătoare întrucât au existat o serie de probleme în perioada de tranziţie.Bill Richardson, nominalizat pentru funcţia de secretar de stat pentru Comerţ, a fost nevoit să se retragă în urma unei anchete federale. La acest element se adaugă scandalul privind acuzaţiile de evaziune fiscală aduse lui Timothy Geithner, propus ca şef al Trezoreriei, dar şi reticenţa congresmanilor americani în a-l confirma pe Leon Panetta drept director al CIA. Faptul că aceste incidente nu i-au afectat popularitatea preşedintelui democrat subliniază şi mai apăsat încrederea pe care americanii o au în schimbarea propovăduită de Obama. Popularitatea democratului este însă un fenomen care transcende graniţele Statelor Unite.Din ce în ce mai multe persoane din afara SUA cred că victoria lui Obama reprezintă un catalizator pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre superputerea nord-americană şi restul ţărilor. Acestea sunt concluziile unui sondaj efectuat în 17 ţări la comanda BBC, dat publicităţii marţi, cu ocazia depunerii jurământului de către noul preşedinte american. 67% dintre respondenţi împărtăşesc această viziune. Aprecierea internaţională pentru Obama vine în contextul nepopularităţii lui George W. Bush şi este alimentată şi de speranţele că acesta va acţiona eficient împotriva crizei financiare globale. 72% dintre cei intervievaţi pentru sondajul BBC cred că măsurile anticriză ar trebui să fie o prioritate pentru Obama, în timp ce 50% menţionează retragerea trupelor din Irak, iar pentru lupta împotriva încălzirii globale se pronunţă 46%. China, una dintre puterile emergente care ar putea concura hegemonia SUA, doreşte să-şi întărească relaţiile militare cu America, relatează BBC. Europa rămâne însă bastionul popularităţii lui Obama.Presa spaniolă, britanică, italiană şi, mai ales, cea franceză au salutat cu materiale de prima pagină intrarea în „epoca Obama”. În asentiment, preşedintele francez, Nicholas Sarkozy, a declarat că „abia aşteaptă să schimbe lumea“ împreună cu Obama. Mai realist, ministrul francez de Externe, Bernard Koucher, a avertizat că „Obama nu are o baghetă magică” la dispoziţie. În antiteză cu vârful de popularitate de care se bucură Obama se află George W. Bush, care, cu un grad de aprobare de doar 22%, a stabilit un record negativ, fiind preşedintele cu cea mai scăzută cotă la încheierea de mandat. După opt ani în care a fost cel mai puternic om al planetei, George W. Bush s-a întors marţi la reşedinţa sa din Texas. În ultima sa zi de mandat, el a discutat la telefon cu liderii Rusiei, Georgiei, Coreii de Sud, Italiei şi Danemarcei pentru a le transmite că a fost o plăcere să lucreze cu ei. Deşi mulţi comentatori autohtoni au subliniat trăinicia relaţiilor dintre Cotroceni şi Casa Albă, Bush nu l-a învrednicit şi pe Traian Băsescu cu un telefon.Washingtonul, ocupat de „Friends“Încă de la primele ore ale zilei de ieri, o mulţime de oameni, purtând cocarde gravate cu cuvântul „Friend“ (prieten), au luat cu asalt capitala americană pentru a fi martori ai evenimentului istoric. În ciuda temeperaturilor de aproape -10 grade Celsius, aproximativ două milioane de oameni, dotaţi cu steaguri americane, placarde cu figura lui Obama şi chiar cu busturi ale preşedintelui, au ţinut să asculte pe viu discursul inaugural de aproape 20 de minute şi să vadă parada oficială dintre Capitoliu şi Casa Albă. Pentru asigurarea securităţii pe tot parcursul ceremoniei au fost mobilizate efective-record. Aproximativ 8.000 de poliţişti şi 32.000 de militari au fost desfăşuraţi în capitală.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu