miercuri, 28 ianuarie 2009

Premierul Băsescu dă la copcă să-l scoată pe Boc

Îngheţarea şase luni a salariilor şi a pensiilor, anunţată, marţi, de şeful statului, a pus sindicatele pe jar. Prin comparaţie, majorările modeste pregătite de Boc vor părea generoase.

România va utiliza pentru finanţarea deficitului tipul de pachet financiar adoptat de Ungaria la sfârşitul anului trecut, care a obţinut sprijin instituţional de la FMI şi Uniunea Europeană, cu diferenţa că nu va lua bani de la organismul financiar internaţional. Anunţul a fost făcut de preşedintele Traian Băsescu, care şi-a nuanţat declaraţiile anterioare cu privire la colaborarea dintre România şi FMI.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, într-un interviu pentru postul public de radio, că nu este partizanul unui împrumut de la FMI, ci din bani europeni: „Această combinaţie, bani europeni şi un acord de supraveghere cu FMI, care să nu impună condiţionalităţi, ci doar să vizeze respectarea angajamentelor României faţă de Uniunea Europeană atunci când ia bani împrumut de acolo, cred că este optimă“, a spus şeful statului.

De altfel, preşedintele statului îşi asumă paternitatea acestui tip de împrumut: „Eu am fost primul care, la discuţia din 12 ianuarie pe care am avut-o cu preşedintele Comisiei Europene şi cu membri ai Comisiei, am anunţat Comisia că intenţionăm un împrumut european de 6-7 miliarde, cu o supraveghere a Fondului pentru utilizarea acestor bani“, a spus şeful statului.

În ciuda faptului că preşedintele statului ar dori un acord cu FMI fără condiţionalităţi, el a avansat ieri posibilitatea îngheţării salariilor şi pensiilor, idee imediat îmbrăţişată de guvernul Boc.
„Nu reacţionez negativ dacă Guvernul îngheaţă pensiile şi salariile pentru şase luni”, a spus Băsescu. Guvernul pregăteşte un moratoriu în acest sens, deşi, din ce se ştie oficial, ar fi fost deja convenită o majorare a salariilor cu rata inflaţiei. „Acest moratoriu este necesar, pentru că Guvernul trebuie să aibă un comportament raţional, similar sectorului privat. Guvernul trebuie să menţină un echilibru economic permanent, să ţină seama de nivelul veniturilor şi al cheltuielilor şi să urmărească eficientizarea. Aici nu este vorba de a fi bun sau rău, ci doar de dorinţa păstrării unui echilibru economic care să asigure o bună funcţionare a statului” - susţin surse guvernamentale citate de MEDIAFAX.

Întâmplător sau nu, îngheţarea salariilor este cerută de Fond statelor cu care a încheiat acorduri în ultimele luni. De exemplu, prin pachetul de salvare de 25,1 miliarde dolari pe care l-a semnat anul trecut cu FMI şi Uniunea Europeană, guvernul ungar a fost de acord să îngheţe salariile bugetare şi să renunţe la al 13-lea salariu pe care îl primesc în mod normal circa 700.000 de persoane în fiecare an.

UE ne aduce aminte de Ungariaşi Letonia

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a declarat pentru Cotidianul că Traian Băsescu a discutat cu preşedintele executivului de la Bruxelles, José Manuel Barroso - în cadrul ultimei întâlniri de pe 12 ianuarie - posibilitatea ca România să solicite în viitorul apropiat un împrumut din fonduri europene. Mark Gray nu a dorit să comenteze afirmaţiile preşedintelui, dar a precizat că o parte din fonduri ar putea fi acordate de Comisia Europeană şi alta de către Fondul Monetar Internaţional, aşa cum s-a întâmplat, pe lângă Ungaria, şi cu Letonia, care a cerut un împrumut de 7,5 miliarde de euro. Săptămâna trecută, CE a anunţat că va oferi autorităţilor de la Riga 3,1 miliarde, alte 1,7 miliarde venind de la FMI. (Cătălina Mihai)

Economie de 875 mil. euro

875 de milioane de euro ar putea să fie economisiţi la bugetul de stat dacă Guvernul ar pune în aplicare măsura îngheţării pensiilor şi salariilor în sistemul bugetar, timp de şase luni. Astfel, potrivit centralizatorului de măsuri realizat de Ministerul Finanţelor, majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut prognozat ar urma să scoată de la buget anul acesta 1,5 miliarde ei, în timp ce creşterea salariilor în sectorul bugetar, astfel încât să acopere inflaţia, ar costa alte 1,36 miliarde de lei. Cât despre majorarea salariilor profesorilor, stipulată separat prin legea votată în 2008, costul acestei măsuri, aşa cum a fost estimat de guvernul Tăriceanu pentru 2009, ar fi de 4,2 miliarde de lei. Ceea ce înseamnă că, pentru cele şase luni în care aceste majorări ar putea fi îngheţate, s-ar economisi aproape 3,5 miliarde de lei, adică 875 de milioane de euro. (Oana Crăciun)
Ce a mai spus Traian Băsescu la RRA:

• Deficitul de cont curent este mare: va ajunge la circa 11% din PIB, ceea ce înseamnă 13-14 miliarde.

• Aveam un euro egal cu 3,60 lei, acum avem 4,26 lei. Este unul dintre efectele aruncării de bani pe piaţă în a doua parte a anului trecut, în numele alegerilor din luna noiembrie.

• Cel care a aruncat cu bani tot în opoziţie a rămas oricât a vrut să îşi salveze guvernarea cu bani publici.

• Românii sunt mai inteligenţi decât politicienii.

• Deşi nu este o diminuare a numărului de oameni care merg în hipermarketuri, coşurile nu mai erau cu vârf. Oamenii au început să cumpere raţional.

• Mi-aş dori ca şi bugetarii să fie bine plătiţi, dar o acţiune iresponsabilă de a duce în salarii resursele financiare ale bugetului ar fi o mare eroare.

• Avem zone în mediul rural unde primarul are poate şapte clase, poate liceul; consilierii municipali au slujbe modeste, sunt tractorişti şi aşa mai departe, ei nu pot lua decizii legate de conducerea unei şcoli.
• Doamna ministru al Educaţiei vorbeşte de 6% pentru educaţie, şi eu sunt politicianul care a susţinut acest 6%, pentru educaţie, din PIB, dar nu am auzit de reforma curriculară. Copiii încă învaţă lucruri de care nu au nevoie şi nu învaţă ce le trebuie.

• Se impun curăţarea aparatului central şi a aparatelor locale de excedentul de personal, închiderea robinetului cheltuielilor iresponsabile, de genul celor făcute în ultimele 45 de zile sau ale anului trecut.

• În ultima lună a lui 2008 s-au achiziţionat, în valoare de o jumătate de miliard, plasme, calculatoare, maşini.

0 comentarii: