marți, 20 ianuarie 2009

Telefoanele si corespondenta electronica vor fi contorizate

Datele privind telefoanele, SMS-urile si mailurile transmise de persoanele fizice vor fi inregistrate, de astazi, de operatorii din domeniu. Conform Legii 298/2008, care intra azi in vigoare, operatorii din domeniul telecomunicatiilor sunt obligati sa stocheze anumite informatii privind apelurile, mesajele scrise si e-mailurile transmise de toti utilizatorii. Legea, adoptata in noiembrie 2008, nu dispune de norme metodologice, acestea nefiind intocmite de Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale.Furnizorii de servicii de telefonie, din care cei mai importanti sunt Romtelecom, RDS&RCS, Orange, Vodafone, UPC si Zapp, sunt obligati, de astazi, sa pastreze timp de sase luni parametrii legati de convorbirile telefonice si de mesajele transmise de clienti. Astfel, in baze de date specializate, fiecare operator trebuie sa pastreze timp de jumatate de an numarul de telefon al apelantului si al celui care a fost apelat, adresa abonatului, locatia celui care este apelat, când a fost facut apelul si cât dureaza convorbirea telefonica. Scopul legii este acela de a depista criminalitatea. Prin urmare, singurele institutii care pot obtine acces la date sunt Ministerul de Interne si Administratie, Parchetul General, Serviciul Roman de Informatii si Serviciul de Informatii Externe, daca solicitarile vin dupa ce a început urmarirea penala, la autorizarea instantei si la cererea procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala. Conform legii, nu se va atenta la continutul comunicarii.E-mailurile, contorizate din 15 martieDe la jumatatea lunii martie, legea vizeaza si stocarea datelor cuprinse în posta electronica a persoanelor care corespondeaza pe teritoriul României: de unde este trimis e-mailul, data si ora la care ne conectam la internet, cui îi este adresat e-mailul (adresa IP, numele si adresa fizica a abonatului). De asemenea, telefoanele date prin intermediul internetului si datele referitoare la navigarea pe internet (numele, adresa fizica si IP-ul celui care s-a conectat la internet, data si ora la care s-a conectat, precum si data si ora la care s-a deconectat) vor fi retinute in bazele de date speciale. Potrivit ANRCTI, legea se va aplica celor 2.176 de operatori autorizati in acest moment in sectorul telecomunicatiilor. Nerespectarea sarcinilor legate de pastrarea datelor timp de 6 luni, de asigurarea securitatii informatiilor, astfel incat acestea sa nu fie distruse accidental sau instrainate, va fi sanctionata cu 2.500 pana la 500.000 de lei. In plus, cei care acceseaza fara autorizare bazele de date sau le transfera risca de la 1 la 5 ani de inchisoare. Autoritatea de supraveghere, nepregatitaAutoritatea competenta sa monitorizeze aplicarea prevederilor Legii 298/2008 si sa aplice sanctiuni este Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). Contactati de „Gardianul”, reprezentantii institutiei ne-au precizat ca normele de aplicare nu au fost adoptate. In plus, acestia spun ca vor vedea daca operatorii din domeniul telecomunicatiilor au probleme, dupa ce legea va intra in vigoare. „Nu am verificat pana acum daca operatorii sunt pregatiti. Se pleaca de la premisa ca au aceste baze de date, iar cand vom merge in control vom vedea”, ne-a declarat Alina Savoiu, sef servicu juridic al ANSPDCP. Legea transpune o directiva europeana din 2006 privind retinerea datelor generate si prelucrate de catre furnizori de retele si servicii de comunicatii electronice destinate publicului si trebuie pusa in aplicare cel tarziu in acest an. Potrivit normativului comunitar, pe 18 septembrie 2010, Comisia Europeana va verifica aplicarea directivei si impactul acesteia asupra operatorilor si clientilor de servicii electronice si de telefonie.

0 comentarii: