marți, 10 februarie 2009

Bogdan Aurescu: Eroul deja uitat

O victorie politica si diplomatica repurtata de Romania la Haga n-a tinut nici macar cele trei zile, proverbiale, ale unei minuni. Efortul diplomatilor romani, depus de-a lungul multor ani, a devenit secundar pe langa miza economica pentru care se bat oficialii de la Bucuresti si „baietii destepti“ aflati in spatele lor. Trist... Bogdan Aurescu pare a fi deja un erou uitat.
In 1997, presedintele Emil Constantinescu si Leonid Kucima semnau la Neptun Tratatul de baza dintre Romania si Ucraina, in ciuda divergentelor privind vecinatatea dintre cele doua state. De abia in 2004, o echipa condusa de actualul ministru de externe, Cristian Diaconescu, reusea sa incheie negocierile pentru delimitarea frontierelor, incheiat printr-un acord care a facut posibila sesizarea Curtii de Justitie de la Haga in cazul cunoscut sub numele de „Insula Serpilor.” Adrian Nastase, premierul de atunci al Romaniei, a decis in vara acelui an sa sesizeze forul suprem international.” La acel moment, dupa sase ani de negocieri si dupa treizeci si patru de runde de discutii bilaterale, in care ne-am lovit de pozitia inflexibila a Ucrainei, am considerat ca singura solutie este sesizarea Curtii”, scrie acum pe blogul sau Nastase. Verdictul de zilele trecute al Curtii de Justitie de la Haga, asteptat de peste patru zeci de ani, catalogat de unii drept „istoric”, a fost posibil datorita tactului, profesionalismului si experientei diplomatilor romani. Daca cei ucrainieni au mers de la inceput pe argumentul dreptului celui care are o „coasta mai mare”, diplomatii romani au pledat cu argumente si exemple din dreptul international. In final, magistratii Curtii de la Haga au dat castig de cauza Romaniei, tara noastra castigand dreptul de administrare a aproximativ 80 la suta din suprafata ceruta pentru explorare si exploatare. Bogdan Aurescu, juristul de mare anvergura, care a pledat exemplar cauza Romaniei, este absolvent al scolii Nastase de diplomatie.

0 comentarii: