luni, 16 februarie 2009

Parlamentarii au majorat bugetele Educaţiei şi Culturii

6 judeţe vor primi bani mai mulţi pe 2009
Comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament au aprobat la finele săptămânii trecute proiectul bugetului de stat pe 2009. Astfel, Educaţia a primit în plus, pentru acest an, 620 milioane lei, dintre care 300 milioane lei de la bugetul de stat şi 320 milioane lei din credite angajate de stat. Parlamentarii au majorat şi bugetul Culturii, la cererea ministrului Paleologu, care a propus o majorare cu 50 milioane RON. Totodată, 6 judeţe, Cluj, Alba, Mehedinţi, Mureş, Vaslui şi Călăraşi, vor primi bani mai mulţi pe 2009.
Educaţia are un buget de peste 34 miliarde lei
Ministerul Educaţiei primeşte în total în 2009 peste 34 miliarde lei, în condiţiile în care Cercetarea va primi în plus în acest an 620 milioane lei, din care 300 milioane lei de la bugetul de stat şi 320 milioane lei din credite angajate de stat. "Bugetul Cercetării va fi în acest an de 1,776 miliarde lei, după ce la cei 1,136 miliarde lei primiţi iniţial în proiectul de buget s-au adăugat 20 milioane lei din bugetul Camerei şi al Senatului şi alţi 620 milioane lei din bugetul de stat, precum şi credite ce urmează a fi angajate în acest an", a declarat pentru NewsIn ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu. Suma totală a fondurilor cuprinse în bugetul de stat şi bugetele locale de care va putea dispune Educaţia în acest an va depăşi 34 miliarde lei, la care s-ar putea adăuga 840 milioane lei, sub formă de credite de angajament pentru capitolul de investiţii în Educaţie, a mai spus ministrul Educaţiei. Comisia de buget-finanţe a aprobat de principiu acest amendament privind creşterea creditelor de angajamente ce vizează investiţia în educaţie, urmând ca azi, în plenul Parlamentului, să fie avizată o anexă la bugetul Educaţiei în care să fie cuprinse creditele care vor fi angajate de stat pentru investiţiile în învăţământ.
Tot la finele săptămânii trecute, Comisiile de buget-finanţe reunite ale Parlamentului au acceptat şi majorarea bugetului Ministerului Culturii la solicitarea ministrului Theodor Paleologu, care a propus o suplimentare cu 50 milioane RON. Suma exactă va fi stabilită până la finalul dezbaterilor.
Comisiile au aprobat bugetul asigurărilor sociale de stat
Bugetul asigurărilor sociale de stat a fost adoptat de către comisii, amendamentele aprobate vizând creşterea cu 9 lei a ajutorului pentru deces şi anunţarea până la data de 15 aprilie a numărului locurilor la tratament balnear şi odihnă ce pot fi finanţate de la bugetul asigurărilor sociale.
Bugetul asigurărilor sociale aferent sistemului public de pensii se ridică la suma de 40,130 miliarde de lei, cheltuielile cifrându-se la 39,909 miliarde, iar excedentul fiind de 221 de milioane de lei. Veniturile sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale sunt de 294 de milioane, cu un excedent de 240 de milioane. Pentru asistenţa socială a celor aflaţi în şomaj se alocă 1,454 de miliarde lei, cheltuielile fiind estimate la 1,521 miliarde lei. Astfel, bugetul asigurărilor de şomaj va avea un deficit de 67 milioane lei.
Pensia medie de asigurări sociale este estimată la 678,2 lei, iar valoarea punctului de pensie urmează să crească la 718,4 lei la 1 aprilie 2009. O nouă creştere a acestuia este preconizată pentru data de 1 octombrie, când punctul de pensie va ajunge la 732,8 lei. Reprezentantul Ministerului de Finanţe a spus că majorarea procentuală a punctului de pensie este 43,2%, urmând ca nivelul de 45% să fie atins în anul 2010. Salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 1.693 de lei.
Comisiile reunite de buget din Senat şi Cameră au votat şi pentru alocarea a 16 milioane lei din cota defalcată de TVA pentru echilibrarea bugetelor locale Cluj, Alba, Mehedinţi, Mureş, Vaslui şi Călăraşi, la propunerea preşedintelui Comisiei de Buget de la Cameră, Viorel Ştefan.
Astfel, judeţul Cluj ar urma să primească, în plus, în acest an, 882.000 lei, Mehedinţi - 3,607 milioane lei, Călăraşi - 2,92 milioane lei, Vaslui - 2,108 milioane lei, Mureş - 5,274 milioane lei şi Alba 543.000 lei.
Decizia a fost luată pentru a aduce bugetele celor şase judeţe la nivelul anului trecut. Suma totală alocată pentru acestea este de 16,334 milioane lei.
Demnitarii şi-au pregătit o lege a pensiilor
Proiectele de modificare a Statutului parlamentarului referitoare la chiriaşi şi la pensii în sistemul public au fost clasate, iar o altă propunere, care reconturează caracterul special al pensiilor parlamentarilor, nu este de găsit pe site-ul oficial, deşi se fac referiri la aceasta în stenograme, potrivit NewsIn. Conducerea noului Parlament a decis întreruperea procedurii legislative pentru o serie de propuneri care modificau Statutul senatorilor şi deputaţilor, în sensul alinierii pensiilor parlamentarilor la Legea 19 privind sistemul public de pensionare şi a neacordării de bani de chirie celor care deţin imobile în Capitală. Pe de altă parte, s-a păstrat un proiect menit să clarifice actualul sistem de calcul al pensiilor, proiect ce s-ar fi dorit să treacă de Parlament înainte de noiembrie 2008, dar a cărui "oportunitate" de a fi promovat a fost reconsiderată.

0 comentarii: