marți, 2 decembrie 2008
Geografia, aşa cum a ieşit de la urne
Harta politică a României este colorată în portocaliu, roşu, verde şi albastru, culorile PDL, PSD, UDMR şi PNL, cele patru partide care au reuşit să intre în Parlament şi să câştige supremaţia în judeţe.
Transilvania. Ardealul rămâne un puternic bastion al PDL. Democrat-liberalii nu au lăsat niciun judeţ adversarilor lor. De la Hunedoara la Maramureş, PDL s-a situat confortabil în fruntea cursei electorale.Judeţele secuieşti. Harghita, Covasna şi Mureş au revenit UDMR. În aceste colegii, mulţi candidaţi maghiari şi-au asigurat mandatele cu o majoritate de peste 50%. UDMR a câştigat, la o diferenţă mai mică, şi în Bihor, Satu Mare şi Sălaj.Banat. Aradul şi Timişul sunt dominate autoritar de PDL. La fel şi în Caraş-Severin, PDL s-a situat pe primul loc.Nordul Moldovei. Este fief PDL, care a câştigat Suceava şi Neamţul.Botoşaniul a revenit social-democraţilor.Sudul Moldovei. Zona este stăpânită de PSD, care s-a impus în Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi.Dobrogea. Litoralul este împărţit. Tulcea merge cu PDL, Constanţa cu PSD. Muntenia. Regiunea are trei culori. La Giurgiu şi la Călăraşi au învins liberalii. Prahova şi Dâmboviţa au revenit pedeliştilor. Ilfovul este social-democrat. Argeşul, Teleormanul şi Ialomiţa, la fel.Oltenia. Cu excepţia judeţului Mehedinţi care a revenit PDL, Oltenia are culoarea roşie. Vâlcea, Oltul, Gorjul şi Doljul aparţin politic de social-democraţie.Bucureşti. Capitala a fost câştigată de PDL.Ilfov. Este singurul judeţ care nu a putut furniza nici măcar date parţiale până la închiderea ediţiei.Cum s-au împărţit voturile pe regiuniZonele portocalii sunt predominante, dovedind expansiunea politică a PDL. Rezultatele alegerilor de duminică arată că arealul PSD s-a redus la numai două regiuni compacte, sudul Moldovei şi o parte a Munteniei şi Olteniei. Cu excepţia Botoşaniului, social-democraţii au pierdut Nordul Moldovei, o zonă pe care altădată o stăpâneau fără rivali. PSD se cantonează în zonele mai sărace din Moldova şi Oltenia. Îngrijorător pentru PSD, social-democraţii nu câştigă niciun judeţ în Transilvania. PDL are Ardealul, Banatul, nordul Moldovei, Tulcea, Prahova, Dâmboviţa şi Mehedinţi, fiind un partid care reuşeşte să iasă din barierele regionale. PDL îşi adjudecă şi Capitala, dovedind că mesajul şi candidaţii săi au prins în judeţe dintre cele mai diferite din punct de vedere regional, istoric, al nivelului de trai şi al tradiţiilor de vot de până acum.Liberalii câştigă doar două judeţe sudice, Giurgiu şi Călăraşi, acolo unde are organizaţii locale puternice. În rest, PNL plăteşte preţul pierderii unor lideri locali de la Neamţ şi Suceava care au plecat cu tot cu electorat la PDL.UDMR se impune în judeţele majoritar maghiare, dar şi acolo unde electoratul maghiar a devenit majoritar ca urmare a împărţirii voturilor românilor între mai multe partide.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu