miercuri, 28 ianuarie 2009
Basescu, 65% indecis, 35% candidat
♦ Traian Basescu nu sta prea bine in sondajele de opinie. Potrivit unui barometru de opinie din interiorul PD-L, Basescu are aproximativ 38% din preferintele electoratului, dar se afla in scadere. Interesant este faptul ca Sorin Oprescu, posibil contracandidat al lui Basescu la alegerile prezidentiale, totalizeaza, conform sondajului, 32%, dar, in comparatie cu seful statului, este pe un trend ascendent. Barometrul il plaseaza pe locul trei pe Geoana (17%), urmat de Tariceanu (8%). Proportiile se pastreaza, potrivit unor surse, si in studiile PNL♦ Sondajele defavorabile l-au determinat pe Basescu sa iasa la atac si sa se pozitioneze in afara jocurilor politice marunte, care, potrivit presedintelui, ar putea pune in pericol “buna guvernare”. Seful statului a sustinut ca perioada de gratie pe care o ofera Guvernului se opreste la prezentarea bugetului pe 2009. In acest context, presedintele a precizat ca ia în calcul posibilitatea de a nu mai candida pentru un nou mandat prezidential, in noiembrie 2009, un criteriu important în acest sens fiind reusita politicii economice a Executivului condus de Boc♦ In decurs de o luna, intre primii doi demnitari ai tarii – presedintele Romaniei, Traian Basescu, si seful Senatului, Mircea Geoana, au aparut de trei ori disensiuni. Primul derapaj a fost episodul Gabriel Oprea–Virgil Ardelean. O a doua contra a avut ca subiect mentinerea in fruntea DNA a lui Daniel Morar, nume neagreat de liderul PSD, iar ultima runda a avut loc ieri, cei doi avand opinii divergente legate de inghetarea salariilor pentru urmatoarele sase luniSondajele defavorabile l-au determinat pe Traian Basescu sa iasa la atac si sa se pozitioneze in afara jocurilor politice marunte, jocuri care, potrivit presedintelui, ar putea pune in pericol “buna guvernare”. Seful statului a sustinut la TVR ca perioada de gratie pe care o ofera Guvernului se opreste la prezentarea bugetului pe 2009 si ca va acorda actualului Cabinet acelasi tratament ca în cazul precedentului Executiv. Presedintele a mentionat ca este obligat de Constitutie sa vegheze la buna functionare a institutiilor statului, Executivul fiind unul dintre acestea. “Nu îi voi acorda alt tratament fata de precedentele doua guverne Tariceanu”, a completat seful statului. Mai mult, Basescu a transmis liderilor PSD si PD-L sa nu se mai implice in activitatea ministrilor. “Daca vor încerca sa stea calare pe ei de la partid, sa le spuna ce sa faca, voi reactiona”, a atentionat seful statului. Basescu a precizat ca ia în serios inclusiv posibilitatea de a nu mai candida pentru un nou mandat prezidential, un criteriu important în acest sens fiind reusita politicii economice a actualului Guvern în 2009. “Sigur ca analizez si posibilitatea sa nu mai candidez înca o data, pentru ca nu te poti duce dupa esecul unei coalitii pe care ai stimulat-o sa existe - si vreau sa nu se faca speculatii, am stimulat aceasta Coalitie dupa ce alta alternativa nu mai exista, pentru ca prima alternativa a fost PNL”, a spus Basescu. El a apreciat ca în 2009 este vitala politica economica, motiv pentru care urmareste cu mare atentie masurile Guvernului, sperând ca dupa anuntarea bugetului guvernarea sa devina tot mai coerenta. Negocierile din ultimii doi ani dintre PSD si PD-L au fost confirmate de Basescu. El a spus ca a vorbit cu liderul PSD, Mircea Geoana, în septembrie 2007 - când se dezbatea o motiune de cenzura - in vederea formarii unui guvern PSD-PDL. “Motiunea nu a trecut, orice discutie s-a întrerupt”, a completat Basescu.Popularitatea presedintelui, in scadereTraian Basescu a scazut in sondaje. Intr-un barometru politic de opinie realizat de Metro Media Transilvania, la finele lunii septembrie a anului trecut, 40% dintre romani isi exprimau increderea in actualul sef al statului, 30% în Sorin Oprescu. Situatia s-a rasturnat, conform ultimului sondaj intern al PD-L, unde Basescu a scazut doua procente la nivelul popularitatii, obtinand 38%, in timp ce Oprescu a crescut cu doua procente.Hrebenciuc il loveste pe Mitrea sub centura PD-L Liderul deputatilor PSD, Viorel Hrebenciuc, i-a transmis, printr-un comunicat, senatorului Miron Mitrea, care îl numise cu doua zile inainte magar, ca este lamentabil sa te ascunzi dupa fustele sotiei si ca fostul secretar general este un proiect esuat în partid. Viorel Hrebenciuc recunoaste apoi, indirect, ca a încercat sa îndeparteze efectele unui proiect pe care îl numeste “Mitrea-Cotroceni”. “În schimb, cred ca are legatura cu esecul proiectului Mitrea–Cotroceni. La initierea acestui proiect nu am contribuit, dar la esecul lui, da”, mai afirma Hrebenciuc. “În alta ordine de idei, constat cu regret faptul ca proiectul PSD-Mitrea, initiat în aprilie 1993 (în 1993, partidul pe care îl conducea Mitrea, Partidul Solidaritatii Sociale, s-a apropiat de PDSR, un an mai târziu fiind absorbit de acesta - n.r.), acesta a esuat lamentabil. Motivul este nepotrivirea de caracter si, cum partidul nu poate fi acuzat de lipsa de caracter, cauza cred ca se afla chiar la domnul Miron Mitrea. În ceea ce priveste proiectul PSD–sindicate, acesta va avea în continuare întreaga sustinere a partidului, inclusiv a mea”, mai scrie Hrebenciuc. “Desi vacanta parlamentara este la final, constat ca domnul Miron Mitrea functioneaza înca pe pilot automat. Acolo, departe, în munti, înca nu s-a aflat faptul ca aici la Bucuresti razboiul s-a terminat”, se mai arata în comunicatul citat. Potrivit unor surse din PSD, Miron Mitrea ar fi negociat cu Traian Basescu, înainte cu o luna de alegeri, formarea unei coalitii cu PD-L. Ulterior, dupa alegeri, PSD a deschis oficial canalele de negociere cu PD-L si Traian Basescu, însa Mitrea nu a mai fost cooptat în formula de discutii.Geoana se gândeste sa candideze la presedintieSurse social-democrate au declarat, ieri, ca liderul PSD, Mircea Geoana, se gândeste sa candideze la presedintia României, o decizie a sa în acest sens urmând sa fie luata în urma evaluarii rezultatelor unui sondaj de opinie deja comandat, ale carui date vor fi finalizate în jur de 15 martie. Aceleasi surse au precizat ca a fost deja comandat un “sondaj complex”, la nivel national, ale carui date urmeaza sa fie finalizate în urmatoarele luni.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu