miercuri, 28 ianuarie 2009

Ungaria fura startul in proiectul Nabucco

Ungaria a organizat o mare reuniune internationala dedicata unui subiect intors pe toate partile de Romania in ultimii ani: Nabucco. In conditiile in care “razboiul gazului” dintre Rusia si Ucraina a inghetat Europa timp de cateva zile, liderii europeni incep sa se gandeasca din ce in ce mai serios la necesitatea unei alternative la gazul rusesc. Proiectul Nabucco prevede alimentarea Europei cu gaz din Azerbaidjan, Iran sau Turkmenistan, via Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria.România a pierdut prim-planul afacerilorPentru punerea lui in practica a proiectului Nabucco ar fi nevoie de 7-8 miliarde de euro. Romania a fost unul dintre marii sustinatori ai Nabucco, proiect lansat in 2002, insa cei care profita acum si organizeaza conferinte internationale sunt ungurii. Romania este reprezentata la conferinta de la Budapesta de catre ministrul economiei, Adriean Videanu. Intre timp, presedintele Traian Basescu a declarat ca Romania va privi cu toata increderea la South Stream, daca Nabucco nu va putea fi realizat.Prim-ministrul Ungariei, Ferenc Gyurcsany, a cerut Uniunii Europene sa aloce 200-300 de milioane de euro pentru construirea gazoductului Nabucco, o suma care nu reprezinta nici 10% din costurile totale estimate pentru aducerea gazului de la Marea Caspica in Europa. Gyurcsany a spus ceea ce se stie inca din 2002: “Proiectul Nabucco vizeaza securitatea energetica a întregii Europe”. “Este necesara si înfiintarea unei conduceri internationale a Nabucco, din care ar face parte liderii politici ai tarilor implicate”, a declarat Gyurcsany. Seful guvernului ungar a precizat ca mizeaza pe semnarea unui acord interguvernamental între cele 10-12 state implicate in proiect înainte de sfârsitul lunii iunie. La randul sau, comisarul european pentru energie Andris Piebalgs a declarat ca “textul final al acordului interguvernamental trebuie finalizat la sfârsitul lunii martie, în paralel cu declaratiile de sustinere ale participantilor la proiect, pentru ca gazoductul sa poata fi construit cât mai curând posibil”.Torentele rusesti ameninta Europa“Rusia intentioneaza sa construiasca gazoductele North Stream si South Stream ameninta viabilitatea proiectului european Nabucco, dar propriile proiecte ale Europei nu sunt antirusesti”, a declarat la conferinta de la Budapesta premierul ceh, Mirek Topolanek, a carui tara detine presedintia Uniunii Europene. Topolanek a declarat ca a sosit vremea ca blocul european sa miste din loc intepenitul proiect Nabucco in ideea de a reduce dependenta Uniunii Europene de gazul provenit din Rusia.“Nabucco nu este un proiect antirusesc, nu este nici un antagonism aici. Nu vrem sa facem Nabucco impotriva cuiva, il vrem pentru noi”, a declarat Topolanek la Budapesta. Totusi, premierul ceh a spus ca planurile Rusiei de construire a gazoductelor North Stream si South Stream, care ocolesc Ucraina si tarile baltice, reprezinta o amenintare pentru Nabucco. Azerbaidjanul, un potential furnizor cheie pentru conducta Nabucco, sustine în continuare proiectul si face apel la participanti sa continue dezvoltarea acestuia, a declarat presedintele Ilham Aliev. “Azerbaidjanul a sustinut dintotdeauna proiectul Nabucco si vrem sa ne reafirmam astazi sprijinul”, a declarat Aliiev.Contractul OMV cu Ucraina – o diversiuneIntr-o declaratie pentru agentia NewsIn, directorul Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gicu Borosi, a declarat ca, dupa aflarea verdictului privind delimitarea platoului continental, pe 3 februarie, la Haga, companiile care au perimetre concesionate in Marea Neagra isi pot relua activitatea. Exploatarile de hidrocarburi au fost sistate pe perioada procesului, care a inceput in anul 2004. Dupa 3 februarie, perimetrele care nu au fost concesionate inca vor fi scoase la licitatie. Printre firmele interesate de exploatarea celor 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale si zece milioane de tone de petrol din platoul continental aflat in disputa intre România si Ucraina se afla companiile Total (Franta), Royal Dutch Shell si British Petroleum. Surse oficiale mentioneaza ca au existat informatii potrivit carora compania austriaca OMV ar fi semnat un contract cu firma ucraineana de stat Naftogaz pentru a participa impreuna la licitatia pentru concesionarea respectivelor suprafete. Contactat de ziarul “Gardianul”, directorul-adjunct din ANRM, Mihai German, a spus ca e putin probabil ca OMV sa fi luat aceasta decizie pentru ca ar detine informatii despre decizia de la Haga. Atat directorul Mihai German, cat si agentul Romaniei la Curtea Internationala de Justitie de la Haga, Bogdan Aurescu, au subliniat ca verdictul care va fi dat pe 3 februarie este cunoscut doar de judecatori si ca nu exista posibilitatea sub nici o forma de a se afla rezultatul procesului inainte de data stabilita. Reamintim ca, intr-un interviu acordat ziarului “Gardianul” in septembrie anul trecut, directorul Gicu Borosi spunea ca România nu e pregatita sa exploateze petrolul din platoul Marii Negre. “Resursele nu pot fi exploatate peste noapte pentru ca nu exista nici o sonda, in afara de ce au sapat ucrainenii, si cu un rezultat contradictoriu. In prezent, intr-o etapa mai avansata de explorare este doar structura Cobalcescu pe care Petrom a sapat trei sonde si Olimpiskaia, denumita anterior de România Muridava, pe care Ucraina a sapat doua sonde, prima cu rezultat pozitiv, a doua cu rezultat incert. Structura pe care au sapat ei si care se afla pe zona de pretentie a Ucrainei este imediat la est de limita perimetrelor concesionate de România intr-o zona care este foarte probabil sa ne revina noua”, spunea directorul Borosi. Directorul Mihai German spunea ca ar fi mai convenabil pentru Romania sa concesioneze zonele ce urmeaza sa fie exploatate.

0 comentarii: