marți, 17 februarie 2009

Aviatia Militara detine recordul la disparitii de arme

Aviatia Militara, de care apartine si depozitul de arme de la Ciorogarla, a inregistrat in ultimii 20 de ani cele mai multe disparitii si furturi de arme. Majoritatea armelor au disparut la Revolutia din 1989, dar ele au fost trecute ulterior ca "prezente" la inventarul anual, asa cum s-a descoperit la o unitate de aviatie din Boteni. Alte loturi de arme vechi au luat calea contrabandei, practicata printr-o unitate de aviatie militara de la Otopeni.
Furtul celor circa 60 de arme de la unitatea militara de aviatie de la Ciorogarla a scos la iveala incalcari grave ale regulamentelor militare. Potrivit normelor, cel putin o data pe an – de obicei la inceputul anului! – toate armele se inventariaza la fata locului. Mai precis, membrii comisiei de inventariere merg in depozitul de arme, deschid lazile, citesc seria de pe fiecare arma si o inscriu in fisele de inventar. Apoi, in timpul anului se face cel putin un control prin sondaj. Aceste regulamente nu au fost respectate la Ciorogarla, unde "inventarierea se face din birou, prin copierea pozitiilor", dupa cum ne-a declarat un ofiter care a lucrat la acea unitate militara.
Potrivit procurorilor, in noaptea de 28 ianuarie, lacatul de la depozitul de arme de la Ciorogarla a fost gasit spart, iar la inventariere s-a descoperit lipsa a peste 60 de arme. Anchetatorii au acuzat trei militari – un sergent si doi caporali – pentru furt, iar alti patru militari de la paza au fost pusi sub invinuire deoarece nu au verificat sigiliile de la depozite. Primii trei au fost arestati preventiv de prima instanta, iar astazi se judeca arestarea celorlalti patru.
» Din depozitele Aviatiei Militare au disparut cele mai multe arme.
Avocatii celor sapte militari acuzati de disparitia armelor ne-au confirmat ca la unitatea militara de aviatie de la Ciorogarla nu a existat o evidenta clara. De aceea nu s-a stiut de la inceput cate arme au disparut. Abia dupa inventariere s-au stabilit numarul, caracteristicile armelor disparute si au fost date in urmarire internationala. Nici una dintre arme nu a fost gasita pana in prezent.Lipsa unei evidente clare a armelor impune doua ipoteze: fie armele au disparut la revolutie si la fiecare inventar au fost trecute ca fiind prezente, fie armele disparute au fost vandute ilegal catre tari supuse embargoului, sport practicat si de Romania. Ipoteza potrivit careia armele ar fi disparut la revolutie este sustinuta de mai multe exemple, printre care si incidentul din anul 1994 de la o unitate de aviatie de la Boteni unde au fost gasite sparte trei lacate de la trei depozite de arme si munitii, inclusiv de la depozitul bombe. Atunci s-a constatat ca nu a existat o evidenta clara a armelor si munitiilor, iar dupa inventariere s-a descoperit disparitia a circa 10 arme, intre care si un AG. Procurorii militari i-au arestat atat pe militarii care asigurau paza, cat si pe membrii comisiei de inventariere. In timpul anchetei s-a aflat ca inventarierea se facea doar prin copierea dintr-un registru in altul, nu prin deschiderea lazilor si verificarea fiecarei arme. De asemenea, s-a stabilit ca armele au disparut in timpul revolutiei. Reamintim ca in timpul evenimentelor din decembrie 1989 au disparut peste 2.000 de arme, din care circa 100 de arme nu au fost gasite pana acum. A doua ipoteza este cea potrivit careia armele disparute ar face parte din loturile vandute prin contrabanda in 1998. Potrivit surselor noastre, in timpul anchetei contrabandei "Tigareta II" in care era implicata si o unitate de aviatie de la Otopeni, Corpul de control al Guvernului ar fi descoperit ca tigarile erau un bonus pentru armele de contrabanda. Posibilitatea ca trei militari sa fure dintr-o unitate militara peste 60 de arme "fara ordin de la superiori" este putin probabila, sustin specialistii. Daca militarii suspecti ar fi cu adevarat implicati in furt, ei ar fi putut fura, cu riscuri mult mai mici, doua-trei arme de ultima fabricatie, aflate in acelasi depozit, pe care ar fi incasat mai multi bani. Armele disparute de la unitatea din Ciorogarla "sunt vechi, bune de casat" sustin surse militare.

0 comentarii: