Subiectivul

Doamna Carmen, o femeie durdulie, cu părul blond-roşcăţiu, tuns neuniform pe alocuri, îşi trage uşor scaunul în faţa calculatorului. Aşază foaia scrisă de mână, cu rândurile pornind aproape de la jumătatea filei, deasupra tastaturii – ca să poată vedea mai bine. Pune o riglă sub rândurile care tind să urce sau să coboare şi începe să bată. Din când în când, ia foaia scrisă cu cerneală neagră, o apropie de ochii albaştri şi priveşte atent literele mici, înghesuite. Strâmbă din nas şi tastează din nou, grăbită, pentru că la ora 14.30 trebuie să trimită editorialul. Doamna Carmen dactilografiază cu toate degetele de 15 ani şi de mai bine de patru transcrie constant editorialele lui Ion Cristoiu pentru „Jurnalul Naţional”. Primeşte la 10,30 „coletul” de la şofer şi la 11,00 cel târziu se apucă de dactilografiat. E singura persoană care poate să-i descifreze scriitura. Uneori, mai şi schimbă cuvintele dacă nu îi sună bine la ureche. Fără să-l anunţe pe maestru. De câteva luni, doamna Carmen are în lucru toate cele 50 de caiete scrise în tinereţe de Cristoiu – eseuri şi povestiri despre un sat fictiv, Vintileasa. „Se grăbeşte. Vrea ca totul să fie gata cât mai repede. Parcă îi este teamă ca nu cumva să nu-şi vadă cartea publicată”. O carte care îi va recompensa anii rispiţi în gazetărie, scandaluri, procese şi informaţii efemere.

E miercuri, 11 şi un sfert, şi curtea largă a Bibliotecii Academiei este inundată de soare. Uşa de metal a clădirii se deschide uşor şi, printre maşinile parcate în faţă şi oficialii care îşi fumează grăbiţi ţigările, îşi face loc Ion Cristoiu, ţinând strâns în mâna dreaptă o pungă neagră din plastic. Îşi aşază din umeri haina din fâş negru, „ca de tractorist”, care-i ascunde trei sferturi din corp, trage de gulerul de blană care-i înfăşoară generos gâtul şi umerii, apoi păşeşte agale spre colţul clădirii. Priveşte în pământ tot drumul până când ajunge sub dudul de lângă gardul din fier forjat care dă spre Bulevardul Dacia. Ridică ochii mici, spălăciţi, se uită în jur parcă pentru a se asigura că nu-l vede nimeni şi scoate pe rând un termos argintiu şi o sticlă de apă minerală umplută pe jumătate. Desface capacul, toarnă două plicuri de nes, amestecă şi umple paharul. Niciodată cu zahăr şi întotdeauna tare. Îşi scoate tabachera şi îşi aprinde o ţigară Parliament cu o brichetă Zippo. Fumează, mozolind ţigareta între buze.

A încărunţit la bibliotecă

De mai bine de 20 de ani face acelaşi lucru: la 11,20 ajunge sub dud, îşi fumează cele cinci ţigări, bea aproape două pahare de cafea, pregătită de bibliotecare înainte, şi se întoarce în sala de lectură la 12.00. Este cam singurul loc unde Cristoiu e disponibil, pentru că nu are nici timpul, nici dispoziţia şi nici vârsta pentru socializare. Aici îi primeşte pe cei care îi dau informaţii pentru editorialele de la „Jurnalul Naţional” sau pentru emisiunea „Zig-Zag”, aici se întâlneşte cu diferiţi politicieni, aici îşi face ordine în viaţă. Tipicărie care, spune el, l-a salvat ca scriitor pentru că l-a obligat să-şi urmeze marele plan. Fără disciplină n-ar fi putut să scrie o pagină de eseuri sau de povestiri în fiecare zi şi nici n-ar fi reuşit să-şi vadă primul volum publicat în 1985, „Personaje de rezervă”, o carte despre oamenii mici, personajele secundare din societatea românească din socialism. A încărunţit în Bibliotecă.Jurnalismul l-a făcut celebru şi tot jurnalismul l-a blestemat. „Dacă aş putea, m-aş retrage de tot din presă. Nu sunt şi nu vreau să fiu formatorul nimănui.” Anul trecut a intrat oficial în tagma scriitorilor, devenind membru al Uniunii Scriitorilor Români, însă cele nouă cărţi publicate până acum nu vor putea egala succesul cărţilor lui Mircea Cărtărescu. Nu va ajunge niciodată un al doilea Neagu Djuvara.

Gazetăria, lumea ştirilor care nu contează mai mult de o zi şi confruntările din presă l-au tocit. Pentru a ieşi din malaxorul ştirilor, are obiceiul să-şi înceapă dimineaţa cu ultimele „isprăvi” ale Magdei Ciumac, ca să se relaxeze, apoi îşi continuă lecturile cu fragmente din Cehov sau Bulgakov. Personajele cărţii pe care are de gând s-o lanseze la sfârşitul acestui an au devenit eroi în editorialele scrise pentru „Jurnalul Naţional”. Ion Tomoioagă din Vintileasa Deal, Vasile Scarlat din Roşiori, care se strecoară în patru labe în „acceleratul cu năbădăi”, sau Vasile Vasilescu, pitic din naştere, sunt subiect de discuţie al „cititorilor imbecili” ai jurnalistului Cristoiu. Cristoiu însuşi a devenit un personaj secundar în aşteptarea unei cărţi care să-l ungă scriitor în rafturile bibliotecii şi, astfel, să învingă complexul efemerităţii jurnalistului. Vrea o carte adevărată în locul editorialelor. „Scriu cărţi iluzionându-mă că fac şi altceva decât gazetărie proastă. Îmi spun că poate mai rămâne ceva după mine, pentru că din jurnalism nu va mai rămâne nimic”.

În holul lung, plin de fum de ţigară, al trustului de presă Intact, Virgil Măgureanu, fostul şef al SRI, îşi plimbă ochii de la un televizor la altul, toate date pe Antena 3. Aşteaptă deja de 25 de minute să intre în platoul emisunii „Zig Zag” şi dă semne de nerăbdare: nici urmă de Ion Cristoiu şi nimeni nu îi spune ce trebuie să facă. Îşi verifică ceasul, e şapte fără un sfert, îşi trece mâna tremurândă prin părul alb şi oftează. Este invitatul lui Cristoiu de duminica asta şi se vede că are emoţii. „Ce onoare, domnule Măgureanu! Bine aţi venit!”, îl întâmpină Cristoiu, cu un zâmbet larg pe chip şi însoţit de producătoarea emisiunii, o femeie cu părul lung, roşcat. Cei doi îşi strâng mâinile şi se privesc în ochi, amândoi a mulţumire, Măgureanu pentru că a fost invitat, Cristoiu pentru că e gata de emisiune. Poartă o cămaşă de un alb imaculat, peste care are trasă o jachetă elegantă din piele neagră, lucioasă. Este de nerecunoscut faţă de bătrânelul cu privirea posacă, care fuma ţigară după ţigară zilele trecute în faţa Bibliotecii Academiei.

Toţi trei păşesc lent către studiourile de filmare de parcă nici nu ar conta că peste zece minute beculeţul roşu de deasupra camerei se va aprinde. Discută despre politică, despre timpuri şi despre sănătate. În mâna dreaptă Cristoiu ţine strâns caseta pe care el însuşi a pregătit-o pentru filmare cu camera semiprofesionistă cu care mai filmează din când în când în concediile în Cipru. Pe platou e încă linişte. Doi cameramani stau tolăniţi pe scaunele negre aşteptând semnalul de începere, iar în studioul ştirilor se strâng microfoanele. În faţa platoului improvizat din câteva plăci de plastic crem, lângă care tronează un palmier artificial în miniatură, se află studioul emisiunii „Săptămâna de ştiri” prezentată de Vlad Petreanu. Cristoiu e relaxat. Din când în când îi cere sfatul lui Măgureanu pentru titlul de pe burtieră, mai mult enervat decât amabil şi curios.

„ - Domnule Măgureanu, ce ziceţi de «secretele Securităţii»?

- Nu! În niciun caz asta. Şi nici dezvăluirile lui Măgureanu. Poate doar discuţie despre comunism.

- Haideţi, domnule Măgureanu, nici măcar asta?!

- Nu!

- Gata, că întârziem. Rămâne «secretele Revoluţiei»! Uite că mi-am uitat şi întrebările!”

Se dă semnalul, emisiunea începe şi cameramanii se pun în mişcare. Cristoiu este calm. Din când în când ridică din vârfurile picioarelor, sacadat şi lent. Întrebările curg una după alta, Măgureanu răspunde la fiecare cu o voce joasă şi calmă. Acum aproape doi ani, Ion Cristoiu a venit în faţa celor de la Antena 3 cu formatul emisiunii şi tot el a venit şi cu lista de invitaţi, pentru care se pregăteşte cu o săptămână înainte. Le citeşte cărţile pe care le fişează şi le urmăreşte filmele sau apariţiile TV. Iar emisiunea nu o domină niciodată, ci „se comportă ca un jurnalist naiv care se preface că nu ştie ce urmează să îi spună invitatul”. Pentru că la rândul lui este curios şi îi plac suprizele. „Am făcut televiziune din nevoia de a fi popular. Acum fac din rutină. Nu pot să refuz. Dacă mă bate cineva la cap, mă duc. Deşi eu sunt un antitelevizionist, dau din mâini, vorbesc mult”, spune jurnalistul.

Însă „Zig Zag” este singura emisiune la care mai vrea să participe. „Sinteza zilei” este exclusă. Şi nu pentru că nu-i mai place sau pentru că nu mai are rating, ci pentru că a ajuns la vârsta la care îşi poate permite să apară la emisiunile la care vrea, unde se simte confortabil şi unde nu este mai mult de un invitat, şi acela este el. Este unul din motivele pentru care a renunţat la „Sinteza Zilei”. Celălalt este...politic: intrarea la guvernare a Partidului Conservator. „La vârsta mea, vreau să apar singur. Am suficientă experienţă pentru asta şi îmi permit”.

„Nu am vrut să formez pe nimeni şi nici acum nu vreau”, spune hotărât Ion Cristoiu. Mulţi îl învinuiesc pentru tabloidizarea presei şi pentru transformarea ei într-un spectacol vulgar şi obscen. Şi totul a pornit în anii ’90, pe vremea când era directorul cotidianului „Evenimentul Zilei”, odată cu povestea găinei care naşte pui vii. „Nu eu am inventat tabloidele. Găina care făcea pui vii era o ştire şi asta ar trebui să ştie toţi jurnaliştii”, se apără Cristoiu. Reproşează însă lipsa de profesionalism a presei autohtone, care nu ştie care este diferenţa dintre informaţie şi ştiri servite. Gazetarul a fost unul din cei care au pus umărul la dezvoltarea presei autohtone şi pe mâinile căruia au crescut majoritatea jurnaliştilor de astăzi. În 1968, Cristoiu debutează, student fiind, la „Viaţa Studenţească“. Pentru o scurtă perioadă, căci părăseşte această meserie aproape trei ani. Revine în breaslă în anul 1974 ca redactor-şef adjunct la acelaşi ziar.

Conduce pe rând publicaţii precum „Evenimentul Zilei”, „Naţional”, „Cotidianul” şi „Jurnalul Naţional”. De numele său se leagă numeroase procese. Unul din ele este cel din anul 2000 pe care i l-a intentat Gabriela Adameşteanu pentru un pamflet jignitor scris de Cristoiu în ziarul „Ziua”, pentru care a trebuit să plătească daune de 400 milioane de lei vechi.

A doua condamnare, a avut ca obiect un editorial publicat tot în ziarul „Ziua”, în care Ion Cristoiu afirma despre Cristian Mititelu, pe atunci director al secţiei române a BBC World , că „el este cel demascat în 1992, de către Sorin Roşca Stănescu, ca fiind fost securist”. A scos din buzunar pentru această declaraţie 250 de milioane de lei vechi.

În afară de activităţile editoriale pe care Ion Cristoiu le are la „Jurnalul Naţional”, gazetarul semnează texte de opinie şi în cotidianul local „Monitorul de Vrancea”. În plus, jurnalistul este şi preşedintele de onoare al Grupului de Presă Evenimentul Românesc, care deţine în portofoliu publicaţii precum „Şansa Buzoiană” (ziar lansat în 1997), „Şansa vrânceană” (2009), reţeaua de radio Focus FM (Buzău, Râmnicu Sărat şi Focşani) şi postul TV Focus TV. Ion Cristoiu este acţionar (40%) în compania Tipogrup Press, societatea editoare a cotidianului „Şansa”.