joi, 12 februarie 2009
SRI, încurcat de Legea Big Brother
09:53 |
Publicat de
subiectivu |
Editați postarea
George Maior spune că reglementările legii care permite stocarea datelor convorbirilor duc la birocratizarea activităţilor SRI. Şefii SRI şi SIE au spus că societatea civilă are şanse mici de control asupra activităţii serviciilor, deoarece nu poate avea acces la informaţii clasificate.
Directorul SRI, George Maior, a declarat că şi serviciile au nemulţumirile lor legate de Legea 298 care permite stocarea datelor din comunicaţiile cetăţenilor.
„Există multă nemulţumire şi din partea serviciului în legătură cu această lege şi considerăm că din punctul de vedere al posibilităţilor şi mijloacelor care trebuie să se afle la îndemâna unui serviciu de informaţii există unele restricţionări care, efectiv, duc la o birocratizare excesivă a unora din activităţile specifice pe care le desfăşurăm permanent“, a spus Maior.
Dezbaterea organizată ieri la Howard Johnson, la care au participat şefii serviciilor, consilieri prezidenţiali, membri ai societăţii civile, a fost un prilej de etalare a unor suspiciuni şi nemulţumiri canalizate de implementarea legii. Preşedintele Asociaţiei ProDemocraţia, Cristian Pârvulescu, a declarat că atmosfera recentă îi reaminteşte de anul 1984.
Replica a venit din partea consilierului prezidenţial Cristian Preda, care a spus că el se simte în 2009, depistând aluzia la lumea lui George Orwell.
Şefii SRI şi SIE: Politicul controlează serviciile
Şefii serviciilor au arătat că societatea civilă are şanse mici de control asupra activităţii serviciilor, deoarece nu poate avea acces la informaţii clasificate.
Maior a arătat că Parlamentul, prin Comisiile speciale, poate controla activitatea serviciului. În plus, SRI trimite permanent rapoarte de activitate şi CSAT. Judecătorul care autorizează interceptările este o altă pârghie de control, a spus Maior.
Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a arătat că membrii Comisiei SIE nu folosesc mijloacele legale de control: accesul la informaţii clasificate, precum şi dreptul de a efectua controale inopinate.
Ambii şefi ai serviciilor au spus că se confruntă cu suspiciuni şi neîncredere. „Avem foarte multe probleme datorate suspiciunilor. Nu putem răspunde, pentru că tipul de comunicare este restrictiv“, a spus Maior.
Ungureanu a spus că serviciile speciale sunt „piese ale Executivului“, iar responsabilitatea pentru anumite politici trebuie împărţită cu politicienii: „Responsabilitatea nu este distribuită unilateral, în partea serviciilor, ci şi în clasa politică“.
Înainte de a pune problema încrederii în servicii, trebuie să ne întrebăm „câtă încredere avem în clasa politică care este chemată să le controleze“, a spus Ungureanu.
Serviciile nu-şi asumă „riscul“ jocului politic
Directorii serviciilor vor să protejeze SRI şi SIE de influenţa factorului politic. Fără a nominaliza, Maior a spus că există presiuni şi asupra SRI. „Trebuie să ne apărăm această independenţă, autonomie, şi uneori resimţim presiuni din acest punct de vedere“, a susţinut el.
„A intra în jocul politic intern constituie cel mai mare risc pentru un serviciu. Nu şi-l poate asuma“, a declarat Ungureanu, adăugând că acest risc este distructiv.
Riscul terorismului va creşte
„Ameninţările legate de terorism sunt descrise, nu aş spune naiv, dar nu oferă perspectiva că România este şi va fi mai expusă acestui risc“, a declarat directorul SRI, George Maior.
El a spus că sunt două motive pentru care România va fi expusă în continuare riscurilor: existenţa bazelor militare pe teritoriul ţării şi creşterea fluxului migrator.
Etichete:
încurcat de Legea Big Brother,
SRI
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu