Subiectivul

Guvernul Călin Popescu Tăriceanu a modificat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 101 din 4 octombrie 2007 atât Legea minelor, cât şi Legea petrolului. Modificările aduse Legii petrolului au permis întocmirea celebrului act adiţional încheiat între Agenţia Naţională a Resurselor Minerale şi firma canadiană Sterling. Astfel, guvernul Tăriceanu invocă „necesitatea uniformizării cât mai urgente a taxelor şi redevenţelor cuvenite statului pentru concesionarea de activităţi miniere şi operaţiuni petroliere“ şi umblă la Legea petrolului în câteva puncte extrem de sensibile pentru soarta acordurilor încheiate de statul român în domeniul petrolier.
Ordonanţa în cauză abrogă o serie de articole care se referă la acordurile petroliere.

Cea mai importantă mişcare pare eliminarea alineatului 1 din articolul 61 care stabilea că „prevederile acordurilor petroliere aprobate de Guvern rămân valabile, pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate“. De asemenea, a fost modificat şi articolul prin care se stabilea modul în care se pot schimba prevederile acordurilor petroliere.
În varianta inţială se prevedea: „În situaţia în care, pe parcursul realizării operaţiunilor petroliere, apar situaţii care nu au putut fi prevăzute la încheierea acordului, cu excepţia prevederilor care au condus la câştigarea concursului public de ofertă, părţile, de comun acord, vor încheia acte adiţionale, care vor intra în vigoare la data aprobării lor de către Guvern“. Guvernul Tăriceanu a tăiat orice condiţie şi a stabilit: „Modificarea/ completarea acordurilor petroliere în vigoare se realizează prin acte adiţionale semnate de autoritatea competentă şi de titular“. Toate aceste modificări au permis ca firma Sterling să poată modifica acordul petrolier cu statul român.
Interesant de semnalat este faptul că ordonanţa de urgenţă este semnată, alături de premierul Tăriceanu, ministrul Vosganian şi Bogdan Laurenţiu pentru preşedintele ANMR, de acelaşi şef al Cancelariei primului-ministru, Dorin Marian. De asemenea, nota de fundamentare a ordonanţei este semnată tot de Dorin Marian, pentru că ANMR este o agenţie în subordinea premierului. Oricum, Dorin Marian are ceva experienţă în domeniul petrolier, experienţă acumulată în perioada în care a activat la Rompetrol. Actul adiţional a fost semnat de ANRM la scurt timp după aprobarea OUG. Avizarea de către Guvern a fost întârziată aproape un an din cauza numeroaselor avize care au fost necesare de la mai multe ministere, a declarat pentru Cotidianul fostul şef al ANRM Bogdan Găbudeanu. Dorin Marian nu a putut fi contactat.
Se pare însă că actul adiţional prin care compania Sterling devine unic titular al concesiunii celor două blocuri petroliere din Marea Neagră nu era obligatoriu, susţine preşedintele Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu. „Statul român ar fi putut păstra participaţia acolo? De ce a preferat să piardă, de ce nu a promovat Romgazul acolo?“, spune Iancu.
La rândul lui, Mihai Gherman, director în cadrul Agenţiei pentru Resurse Minerale (ANRM), spune că, „teoretic, Romgaz ar fi putut intra în concesiune, dar nimeni nu a solicitat aşa ceva, nici de la Guvern, nici din altă parte pe parcursul aprobării actului adiţional“. Pe de altă parte, preşedintele demis al ANRM, Găbudeanu, spune că ar fi fost imposibilă implicarea altei companii care să reprezinte statul român acolo, fără ca Sterling să ceară acest lucru.
Practic, sub motivaţia schimbării legislaţiei, actul adiţional îi lasă pe cei de la Sterling singuri pe cei 4.100 kmp. Anterior, exista un contract de împărţire a producţiei, în care statul, prin ANRM, primea 55% din ţiţeiul şi gazele extrase (sau contravaloarea lor în bani), iar Sterling 45%. Prin actul adiţional, încă secret, statul nu mai primeşte decât redevenţe, pentru că acordul de împărţire a producţiei a fost înlocuit cu unul de concesiune acordat în totalitate firmei Sterling. Care este diferenţa? Exemplul Petrom, singura companie care extrage hidrocarburi din Marea Neagră, este elocvent: compania a extras în 2007 5,75 miliarde de metri cubi de gaz, dintre care 25% doar din Marea Neagră, adică 1,43 miliarde de metri cubi, ceea ce, la un preţ de 400 de dolari pe 1.000 de metri cubi, înseamnă 572 de milioane de dolari. În total, redevenţa plătită de Petrom în 2007 statului a fost de 524 de milioane de lei, adică 215 milioane de dolari, dar, cum Marea Neagră asigură doar 25% din producţia de gaz şi 16% din cea de ţiţei, putem spune, grosier, că doar 40-50 de milioane de dolari reprezintă redevenţa - adică mult mai puţin decât cele 500 de milioane din vânzările de gaz, fără a mai pune la socoteală petrolul.
Evident, explorarea şi exploatarea costă, Sterling estimând, pentru cele două perimetre, că ar avea nevoie doar în faza de explorare de 450 de milioane de dolari. Însă afacerea face, şi asta arată un acord prin care Sterling cedează drepturile asupra a 35% din cele două perimetre către o firmă britanică, Melrose: englezii au spus că rezervele dovedite pe cele două blocuri sunt de 15,6 milioane de barili echivalent petrol. Deci, în total, rezervele din aceste două blocuri înseamnă întreaga producţie a Petrom din Marea Neagră pe timp de patru ani. Dacă în locul celor de la Melrose ar fi putut fi o companie românească, jumătate din aceste resurse i-ar fi revenit.