luni, 9 februarie 2009

Iliescu: Tema modificării Constituţiei este o diversiune

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat vineri că nu este nevoie de modificarea Constituţiei, că această temă este o diversiune şi că actuala lege fundamentală, deşi nu este perfectă, este funcţională, informează NewsIn.
"Acum să vorbim despre modificarea Constituţiei mi se pare total inoportun şi chiar că mi se pare o diversiune, în condiţiile în care sunt alte urgenţe ale societăţii româneşti în momentul de faţă. O nouă Constituţie înseamnă instabilitate legislativă, instabilitatea instituţiilor. (...) Asta ne trebuie nouă în momentul de faţă? Asta e tema arzătoare? Eu cred că nu există raţiuni obiective de modificare a Constituţiei în momentul de faţă", a declarat fostul preşedinte la o dezbatere despre necesitatea revizuirii Constituţiei organizată de ISD, Fundaţia Friederich Ebert şi Universitatea "Dimitrie Cantemir".
Iliescu s-a lansat apoi într-o pledoarie pentru a demonstra că actuala Constituţie, deşi este un produs imperfect, "ca orice operă umană", este funcţională. Fostul preşedinte a spus că legea fundamentală are cel mai mare capitol dedicat drepturilor fundamentale, comparativ cu celelalte teme. "Care este problema în legătură cu imperfecţiunile acestei Constituţii?", s-a întrebat Iliescu, spunând că legea fundamentală a fost revizuită nu cu mult timp în urmă şi pentru raţiuni întemeiate - intrarea României în NATO. „Nu Constituţia este de vină dacă nu funcţionează sau apar disfuncţionalităţi în raporturile dintre instituţii. Trebuie oamenii să respecte Constituţia şi instituţiile", a mai spus fostul şef de stat.Preşedintele PSD, Mircea Geoană, consideră că modificarea Constituţiei trebuie să fie mult mai amplă, care să includă "întregul eşafodaj al statului", iar momentul revizuirii ar trebui să fie precedat de o dezbatere amplă, care să înceapă în noul mandat prezidenţial.
"Cred că România are nevoie de o nouă Constituţie, nu doar de amendarea ei pe ici pe colo, şi cred că acest proces de revizuire a Constituţiei trebuie să fie la capătul unui proces de regândire a întregului eşafodaj al statului român", a spus Mircea Geoană, sâmbătă, la Sinaia. "Din punctul meu de vedere, reforma Constituţiei ar trebui să fie ultimul palier după ce ne mişcăm agresiv către descentralizare, către reforma modului în care Guvernul funcţionează", a mai spus Geoană.Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat că Uniunea doreşte republică parlamentară, nu semiprezidenţială, şi s-a arătat sceptic că s-ar putea contura în Parlament consensul necesar iniţierii modificării Constituţiei.
"Noi nu suntem de acord cu o republică semiprezidenţială. Noi reprezentăm o minoritate care este concentrată într-o anumită regiune şi am avea nevoie de un stat descentralizat, în care administraţiile locale să aibă cât mai multe atribuţii şi puteri, iar la nivel central instituţia cea mai importantă să fie Parlamentul”, a declarat Marko Bela.

0 comentarii: